Colectiv – Club, Simbol, Revolutie

Colectiv – Club, Simbol, Revolutie

Colectiv – un nume cu o rezonanta dureroasa, ce ne va aminti mereu de momentele de cosmar din toamna lui 2015.

30 Octombrie este ziua care a indoliat intreaga tara si sufletele noastre dar a fost si ziua in care noi, romanii, am refuzat sa mai toleram sistemul corupt si nepasarea.

Am iesit in strada, ne-am strigat durerea, am doborat un Guvern si am schimbat legi. Ne-am simtit puternici, poate pentru prima data in ultimii 20 de ani. Ne-am simtit o natiune, un glas, o inima.

Am fost extrem de mandra de romanii care au iesit zile la rand in strada pentru a cere o schimbare. Intr-un final romanii incepeau sa inteleaga ca democratie inseamna mai mult, ca avem datoria sa ne facem auziti, vazuti, simtiti. Ca suntem o sulita in coasta guvernantilor si ca ei sunt acolo datorita noua si nu invers.

Demisia fortata a lui Ponta si infintarea unui guvern technocrat au fost primele doua vesti bune. Imi doream un alt guvern care sa ofere planuri concrete, transparente si eficiente. Spre surprinderea mea guvernul Ciolos a fost primul guvern care a reusit sa aduca masuri concrete si coorente.

A urmat legea anti-fumat, control in toate spatiile publice si punerea sub arest a celor implicate in producerea tragediei. Pentru prima data lucrurile pareau sa mearga in directia buna.

Presiunea publica incepea sa isi arate puterea, sa schimbe lucrurile.

Atunci chiar am crezut in schimbare, in implicarea oamenilor.

Acum, dupa un an de la tragedia din Colectiv, imi dau seama ca societatea civila romaneasca mai are multe de invatat.

Prima ocazie pentru a taxa clasa politica a fost data de alegerile locale din acest an. Am avut stampila in mana dar mintea probabil undeva departe. Am ales sa ne conduca aceeasi clasa politica, aceleasi partide, aceeasi primari urmariti penal. Tot ce am strigat in strada, toate lacrimile varsate si tot entuziasmul pentru schimbare, s-a evaporat undeva in urna de votare.

Alegerile parlamentare din aceasta toamna, ne aduc o noua sansa de schimbare. Acum le putem politicienilor ca ne-am saturat, ca ne dorim o tara fara coruptie, cu un sistem de sanatate stabil si eficient. Nu mai vrem sa murim cu zile pe paturile de spital in timp ce echipamente de ultima generatie, cumparate la supra-pret, aduna praf in subsoluri.

Astazi, Colectiv este descries sumbru: 64 de victime, zeci de oameni care au ramas mutilati, zeci de parinti disperati si milioane de suflete indoliate.

Vinovatii au ramas nepedepsiti, barurile functioneaza in continuare fara iesiri de urgenta iar partidele politice isi incep campaniile politice cu promisiuni desarte si fara planuri concrete.

Pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete trebuie sa ne facem glasul auzit, sa votam asumat, sa ne implicam activ in societate.

Oare, o sa fim in stare?

“We’re not numbers we’re free, we’re so alive. And the day we give in is the day we die.”

Goodbye to Gravity

Please follow and like us:

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *